Blogger Widgets

MENIURI FESTIVE

PENTRU CRACIUN SI ANUL NOU

PAINE, PIZZA , ALUATURI SARATE

PREPARATE DIN CARNE TOCATA

PREPARATE DE POST

Arhivă

FOTO REPORTAJE

DIVERSE, UTILE

toateBlogurile.ro
SEO Romania

Siteuri non-culinare

APERITIVE FESTIVE

PREPARATE FUNNY PENTRU COPII

PREPARATE TRADITIONALE DE PASTE

PENTRU CAMARA

CIORBE SI SUPE

PREPARATE DIN CARNE

GARNITURI PENTRU FRIPTURI

PREPARATE DIN PESTE SI FRUCTE DE MARE

PREPARATE TRADITIONALE

PREPARATE OVO-LACTO-VEGETARIENE

30 ianuarie 2010

Bomboane Bounty cu glazura de ciocolata neagra - Homemade Bounty Candy


Acesta este al treilea sortiment din seria creatii bomboniforme, alaturi de Bomboanele Lioara si Bomboanele Raffaello, dar nu si ultimul, pentru ca urmatoarele, Bomboane Bounty cu glazura de ciocolata roz, in forma de romburi, stelute si inimioare, va vor surprinde placut, sper, in postul urmator.

Bomboanele care fac subiectul acestui post le-am preparat cu ajutorul acestor forme dragute pe care le-am achizitionat de curand:

Si iata ce am folosit pentru 20 de buc.:

1/3 din compozitia de nuca de cocos pregatita la Bomboanele Rafaello, 20 de alune de padure si 200g ciocolata neagra de buna calitate (puteti folosi Glazura cu gust de ciocolata neagra de la Dr.Oetker care este f. buna)

Cum am proceat:

Am topit ciocolata la bain-marie, apoi am uns cu o pensula inmuiata in ciocolata formele de bomboane (spalate si uscate) , acoperind complet suprafata lor interioara si le-am introdus in frigider pentru 5-10 minute. Cand timpul a expirat, am scos formele si le-am mai uns inca o data peste stratul intarit, apoi le-am introdus din nou in frigider pentru 5-10 minute.
Dupa alte 5-10 minute le-am scos si le-am mai dat un strat de ciocolata, apoi le-am introdus din nou in frigi.
Dupa 3 straturi si minutele de rigoare ar trebui sa rezulte o coaja suficient de groasa ca sa suporte umplerea lor, asa ca fara a le scoate din forme le umplem cu compozitia de cocos si cate o aluna de padure, le nivelam bine la suprafata si le introducem din nou la frig.
Intre timp pregatim din nou ciocolata (la bain marie) pentru a forma talpica bomboanelor. Scoatem formele, ungem un strat uniform de ciocolata deasupra umpluturii si bagam din nou la frig.
Dupa alte 5-10 minute scoatem formele si acum putem scoate si bomboanele din forme, indepartand usor marginile de silicon ale formelor si rasucindu-le peste cap. Asezam bomboanele pe un platou si ne pregatim sa le decoram frumos.

Pentru decor am inmuiat din nou ciocolata si am asezat-o intr-un poche de unica folosinta pe care l-am taiat foarte aproape de varf pentru a trasa sarme f. subtiri deasupra bomboanelor, asa cum vedeti in imagine.

Alaturi de sarme am presarat cateva bombonele albe si aurii.

Bune taaaaaare!!!

Iata si o sectiune:

Bomboane Raffaello - Homemade Raffaello Candy


Asa cum v-am povestit in postul anterior, alaturi de Bomboanele Lioara, am produs si aceste delicate si delicioase bomboane Raffaello. Pentru cunoscatori si mai putin cunoscatori, trebuie sa specific ca aceasta nu este reteta originala, ci una improvizata de mine, ad-hoc, in functie de ce am avut in "dulapiorul fermecat". Rezultatul este asemanator, insa cei care le-au consumat mi-au declarat ca sunt cu "infinit" mai bune decat cele din comert.

Trebuie sa va mai atrag atentia ca din cantitatile prezentate mai jos ar putea rezulta cca 40 de bucati, insa eu am format doar 20 de bucati, restul compozitiei l-am folosit la urmatoarele Bomboane Bounty pe care le voi prezenta ulterior si care, avand crusta de ciocolata mai groasa, deci a intrat mai putina umplutura de cocos, a ajuns pentru inca 40 de bomboane.

Deci, iata ce am folosit:

250g fulgi nuca de cocos, 200g ciocolata alba menaj, 200g unt de buna calitate, 100ml smantana dulce, 60 buc. alune de padure usor rumenite, daca va place mai dulce, puteti adauga si 1-2 linguri de zahar pudra.

Cum am procedat:

Am pus intr-un vas la bain marie ciocolata alba maruntita si smantana, dupa ce s-a topit complet ciocolata, am luat vasul deoparte si am adaugat untul taiat cubulete si am amestecat pana ce tot untul s-a topit si compozitia a devenit omogena.

Am adaugat apoi fulgii de cocos si am amestecat din nou pana i-am integrat in compozitie, apoi am lasat compozitia sa se raceasca bine. Dupa ce s-a racit am introdus vasul pentru inca 10-15 minute la frigider ca sa se intareasca mai mult compozitia.

Dupa ce s-a racit compozitia am luat cu o lingurita din ea si am format cu palmele bile in care am incorporat cate o aluna de padure (usor rumenita), apoi am rostogolit bilele prin fulgi de nuca de cocos si le-am asezat in hartiutele speciale pentru bomboane (pe care le-am gasit in sfarsit, dupa lungi cautari prin magazine). Am asezat toate bilele rezultate pe un platou si le-am introdus in frigider.

Au iesit frumoase foc si gustoase deopotriva.

aici alaturi de suratele ei mai cafenii
Si aici o sectiune:



Delicioase!!!

29 ianuarie 2010

Bomboane Lioara – Lioara Homemade Candy


De ceva timp urzeam un plan in gandurile mele tainice privind realizarea unor bomboane perfecte care sa satisfaca cele mai rafinate gusturi. Asa ca, deunazi mi-am pus planul in aplicare si aproape ca nu ma mai puteam opri din febra creatiunii.

Voi incepe sa vi le prezint pe rand, in cateva posturi consecutive, cu mentiunea ca sunt primele mele incercari in materie, si sunt chiar "reusite", dupa parerea fericitelor persoane care s-au infruptat din ele.

Pentru inceput va prezint aceste bomboane delicioase carora am incercat in zadar sa le gasesc alt nume sintetizand reteta, asa ca m-am decis sa le numesc simplu, "Lioara". De ce Lioara? Pentru ca acest nume imi sugereaza delicatete, dragalasenie, dulceata si parfum de dragoste.... am inceput sa bat campii :) Mai bine sa las deoparte povestile si sa va spun reteta, pentru ca doar asa va puteti da seama de ce am luat-o razna...

Iata, prin urmare, ce am folosit pentru 30 buc.:

pentru umplutura: 150g masa martipan (sau 100g pudra de migdale si 85g zahar pudra), 4 linguri pline cu nuca usor rumenita si macinata fin, o lingurita cafea solubila, 2 linguri zahar brun, 1 lingura coniac de buna calitate, 100ml smantana dulce, 30 buc. alune de padure usor rumenite,
pentru glazura: un plic Glazura gust de ciocolata neagra de la Dr.Oetker si o jumatate de baton de ciocolata neagra ramas prin dulapior, pentru trasarea sarmelor peste glazura.

Cum am procedat:


Am amestecat (framantat) masa de martipan cu nucile, zaharul brun, cafeaua solubila si coniacul impreuna cu smantana dulce pana a rezultat o compozitie grosuta din care se puteau forma bilutze....Am pus compozitia la frigider pentru cel putin 5 ore, ca sa se mai intareasca. Compozitia rezultata este usor lipicioasa.

Intre timp am pregatit alunele, pliculetul cu glazura, precum si hartiutele pentru bomboane.

Dupa 5 ore, am preparat glazura, mai precis am introdus pliculetul intr-o craticioara cu apa calda si am procedat conform indicatiilor de pe plic.

Am rasturnat glazura intr-un bol, am luat cu lingurita din compozitia de umplutura, am format bile in mijlocul carora am introdus cate o aluna de padure; cu ajutorul a doua furculite, am cufundat bilutzele pe rand in glazura si le-am asezat pe un grilaj aflat peste o tava (sau o bucata de hartie de copt) pentru a putea recupera ciocolata scursa.

Dupa ce am terminat de glazurat bomboanele, am mai pregatit o glazura de ciocolata dintr-o jumatate de baton si am asezat-o intr-un poche de unica folosinta pe care l-am taiat foarte aproape de varf ca sa pot trasa niste sarme cat mai subtiri peste glazura bomboanelor.


Dupa ce am trasat sarmele am presarat putina nuca macinata in partea nemarcata cu sarme si le-am asezat in hartiute, iar apoi pe platoul de servit.

Au iesit teribil de aromate si parfumate, o adevarata nebunie!
Aici am incercat alte variatiuni de decorare:
Iata si o sectiune:

Nu plecati departe, caci mai vin si cu alte retete :)
Va pup si va urez un sfarsit de saptamana duuuulce precum bomboanele mele!!!!

28 ianuarie 2010

Aperitive festive - de la masa dintre ani, 2009-2010, si retetele lor

Dragii si dragele mele, am ramas datoare cu cateva retete pentru preparatele de la Craciun si Anul Nou si m-am gandit ca e vremea sa rezolv astazi aceasta problema. Asa ca voi incepe cu retetele pentru Aperitivele festive de la ambele ocazii.

a) Piftioare inchegate in cupe de mini-muffins
(reteta pentru piftie o gasiti aici: Piftie de porc in forme festive).

Cum am procedat:
am separat carnea de zeama piftiei si am pregatit vasele pentru montare; bineinteles ca am avut mai multe vase, dar va voi relata procedura doar pentru aceste forme de mini-briose;
am spalat bine formele si le-am uscat, apoi le-am uns cu o pensula cu putina zeama de piftie si le-am introdus pentru cateva minute in frigider; intre timp am pregatit umplutura astfel: am fiert tare 5 oua de prepelita, le-am racit in apa rece, le-am curatat si le-am taiat jumatati pe care le-am pus intr-un bol; am scos in alt bol cateva boabe de mazare si cateva bucati de ardei rosu dintr-o punga de legume mexicane; iar in alt bol am taiat felii cateva masline verzi umplute cu ardei rosu.
Avand toate ingredientele pregatite, am scos formele din frigider si am inceput sa le umplu astfel: in unele dintre ele am pus in mijloc cate o jumatate de ou cu partea cu galbenus in jos, iar in altele cate o felie de maslina verde umpluta; in fantele formate de forma ondulata a formelor am pus cate o boaba de mazare si printre ele o bucatica de ardei rosu, am asezat bucatele de carne deasupra si am turnat peste ea, usor, zeama.
Dupa ce le-am umplut pe toate le-am introdus in frigi unde au stat de pe o zi pe alta inainte de servire. Inainte sa le rastorn ca sa le asez pe vasul de servit le-am lasat putin la temperatura camerei, apoi am folosit un cutit si am indepartat usor marginile si le-am rasturnat. Nu am intampinat nicio greutate la desprinderea umpluturii.
...aici cateva bucati taiate din vasul mare...

b) Pachetele cu somon si Hors d'oeuvres din felii de castravete si icre de Manciuria

Pentru 8 pachetele cu somon am folosit:
300g somon afumat; 500g crema Philadelphia; marar, chivas (sau ceapa verde), sare, piper, lamaie, 3 pliculete (18g) Vege-gel de la Dr.Oetker.
Va mai trebuie in plus 8 cescute sau cupe sau alte vasute mici. Eu am folosit setul de vase ca cel din imagine, dar care aici este umplut cu salata de icre...


Cum am procedat:
Mai intai am taiat 8 fasii de cca 5 x 12cm din somonul afumat si le-am asezat pe o farfurie. Am tocat marunt apoi restul de somon si l-am asezat intr-un bol.
Intr-un vas am frecat branza cu chivasul si mararul tocate marunt, apoi am adaugat somonul maruntit, am adaugat sare, piper si zeama de lamaie, dupa gust. Am dizolvat apoi gelatina conform instructiunilor de pe plic si am amestecat-o usor in compozitie.
Montarea: am captusit formele cu folie de plastic alimentara lasand o margine de cca 3 cm spre exteriorul vasului, am asezat cate o fasie de somon afumat in fiecare vas lasand sa cada in exterior marginile din lungimea fasiei, am umplut cu pasta de branza cu somon maruntit, am acoperit cu marginile fasiei de somon, apoi cu folia alimentara si am introdus vasele in frigider pentru minimum 5-6 ore.
Inainte de servire, scoateti vasele din frigider, rasfrangeti folia alimentara si rasturnati continutul pe vasul/vasele de servit. Decorati cu felii de lamaie, felii de masline verzi umplute, patrunjel verde sau marar, dupa preferinta.
Sfat: Scoateti vasele doar cu 30 de minute inainte de servire pentru a nu se lasa continutul in contact cu temperatura camerei!
Sunt deosebit de gustoase si aspectuoase.
Langa ele, am asezat si cate trei Hors d'oeuvre din felii de castravete crud cu icre de Manciuria, cum se vede in imaginea de mai jos.

c) Corabioare din prosciuto cu pepene galben - simplu, rafinat si gustos !

Ce am folosit: un pachet de prosciuto de 100g si un pepene galben.

Cum am procedat: am spalat si curatat de coaja pepenele galben, apoi l-am taiat felii, cum se vede in imagine; fiecare felie am invaluit-o intr-o fasie de prosciuto si... gata!

O mica observatie: data viitoare voi forma portii mai mici, tip Hors d'oeuvres, pentru ca cei care nu am mai consumat aceasta delicatesa si nu sunt obisnuiti cu asocierea de gusturi sa nu fie nevoiti sa lase in farfurie :)

d) Corabioare din andive umplute cu Salata cu macrou afumat si cu Salata Norvegiana - reteta pentru Salata Norvegiana o gasiti accesand lincul, iar pentru Salata cu macrou afumat o voi prezenta in cele ce urmeaza.

Salata cu macrou afumat

Ce am folosit: 3 cartofi maricei fierti, un morcov mare fiert, o telina mare fiarta, un macrou afumat de cca 200g dezosat, o ceapa de apa maricica taiata solzisori, un ardei gras taiat cubulete, un borcan de 250ml maioneza, doua linguri smantana acrisoara, sare si piper dupa gust, patrunjel verde tocat.

Cum am procedat:
am fiert legumele (nu foarte tare ca sa nu fie sfaramicioase), am dezosat macroul afumat si l-am asezat intr-un bol, am taiat ceapa solzisori si ardeiul gras cubulete; am taiat cubulete nu foarte mici si legumele fierte si racite, apoi am asezat intr-un bol mai mare toate ingredientele; maioneza am amestecat-o cu doua linguri de smantana si am adaugat rezultatul peste legumele tocate; le-am amestecat pe toate, am adaugat sare, piper, patrunjel verde tocat si... gata!

Montare: Am spalat apoi andivele, am separat foile, le-am uscat si le-am umplut cu cele doua salate, apoi le-am decorat cu cate o felie de castravete crud, cum se vede in imaginea de mai sus.
Pofta buna! Sunt un deliciu!

e) Corabioare din andive umplute cu Salata de surimi si porumb - reteta pentru Salata de surimi si porumb o gasiti accesand lincul, iar modul de prezentare il puteti deduce din imaginile prezentate.

f) Corabioare din andive cu Oua umplute si Crema de branza cu somon afumat - reteta pentru Oua umplute o gasiti accesand lincul, iar cea pentru Crema de branza cu somon afumat o gasiti la punctul b) Pachetele cu somon afumat din aceasta pagina. Modul de prezentare se deduce din imaginea urmatoare.

g) Salata de icre de crap cu macrou afumat si icre de Manciuria (reteta aici)

h) Hors d'oeuvres - pasta de macrou afumat pe felii de castravete


Ce am folosit: un macrou afumat de cca 200g, 1 pachet de unt de calitate de 250g, zeama de lamaie, felii de castravete, pentru decor icre de Manciuria.

Cum am procedat: am lasat untul la temperatura camerei minimum 6 ore si am dezosat macroul afumat; am pus untul si pestele in mixer si le-am omogenizat, apoi am adaugat si zeama de la o lamaie. Am dat compozitia la rece, in frigider. Cu cel putin 60 de minute inainte de servire, se scoate compozitia, se taie felii castravetele, apoi se aseaza din compozitie cu ajutorul unui poche cu duille am asezat compozitia pe feliile de castravete si am decorat cu cateva boabe de icre de Manciuria.
Foarte buna aceasta pasta!

25 ianuarie 2010

Apel umanitar !!!!

Dragi cititori si cititoare ai acestui blog, prieteni si prietene,

Mi-a fost adresata rugamintea de a contribui prin blogul meu la apelul umanitar in sprijinul unei fetite de 17 ani, Ioana, diagnosticata cu doua forme grave de cancer: Carcinom scuamos nediferentiat cu proliferare celulara si in ganglionii latero-cervicali, fara a fi exclus insa si un posibil limfom de tip Hodgkin.

Rezultatul analizelor si diagnosticul le gasiti pe blogul ei: http://ioanaspahiu.blogspot.com/2010/01/analize-medicale.html

Ioana este singurul copil la parinti, este o tanara serioasa, cuminte, altruista, un copil eminent si tot timpul vesel. Si dintr-o data toata lumea ei vesela s-a prabusit odata cu diagnosticul care a venit crunt si de netagaduit.

Pentru salvarea ei, Ioana are nevoie de aproximativ 80 000 de euro ca sa mearga la o clinica in strainatate pt chimioterapie si alte tratamente.

Orice ajutor, oricat de mic, poate contribui major la insanatosirea Ioanei.

Donaţiile pot fi făcute pe numele:
Spahiu Laura
Cod IBAN EUR: RO21RNCB05000834973 60002
Cod IBAN RON: RO48RNCB05000834973 60001
Cod SWIFT: RNCBROBU
Banca Comercială Română – sucursala Sebastian

Totodata, Yafa, o prietena virtuala, a lansat o licitatie pentru doua mini-vacante in Elvetia, iar banii stransi vor merge in sprijinul Ioanei.
Amanuntele referitoare la licitatie le gasiti la adresa: http://yafa.unblog.fr/2010/01/22/pagina-pentru-ioana/

Va multumesc in numele Ioanei, a familiei, precum si a prietenilor cunoscuti si necunoscuti care s-au alaturat acestei cauze si va doresc tuturor o saptamana reusita!

20 ianuarie 2010

Friendship Award

Am primit - de ceva timp - acest premiu frumos de la Davella si Elena, doua prietene virtuale deosebite, pe care le rog sa nu se supere pe mine ca abia acum am reusit sa postez premiul!!!
Le multumesc tare pentru frumoasa declaratie de prietenie si vreau sa le asigur ca sentimentele sunt reciproce :)

Si pentru ca eu le consider prietene pe toate persoanele din blogroll, dar si pe cele care ma urmaresc, ofer acest premiu, cu drag, tuturor.

Daca imi impartasiti sentimentele si va face placere, dragi prieteni si prietene, va invit sa ridicati premiul, caci va este oferit din toata inima.

Va imbratisez si va doresc o seara minunata tuturor!

11 ianuarie 2010

Torturi diplomat cu fructe - pentru prieteni, de Sarbatori

Pentru ca inca nu am gasit suficient timp sa postez toate retetele preparate pentru Sarbatorile abia trecute, m-am gandit sa va delectez putin cu doua dintre cele 4 torturi, aproximativ identice, pe care le-am facut pentru prietenii pe care i-am vizitat in zilele dintre Craciun si Anul Nou.

Iata cateva imagini, bineinteles fara sectiuni... pentru ca odata puse pe masa nu a mai fost chip si de poze...

Tortul nr.1

Tortul nr.2


Reteta, in mare:
Piscoturi, multe piscoturi... insiropate cu sirop din compot si suc de portocale proaspete, crema pentru tarte din fructe Dr.Oetker, lapte, frisca, fructe: un borcan compot de piersici, portocale, kiwi, coacaze rosii, carambol...

Efectul sunt sigura ca il intuiti... fresh, aromat, placut ochiului dar mai ales papilelor gustative...

10 ianuarie 2010

Premiul "VERY BEATIFUL BLOG"

Inca un premiu mi-a sosit de curand, de data asta de la Gaby, mamica a doua printese, pasionata de arta culinara. Iti multumesc, draga Gaby pentru apreciere si te pup dulce.
Va invit dragi cititori sa-i faceti o vizita, pentru ca veti descoperi aici torturi delicioase si aspectuoase si alte preparate, care de care mai apetisante.

Dau mai departe acest premiu urmatoarelor doamne care detin, dupa mine, cele mai frumoase si apertisante bloguri:

09 ianuarie 2010

Tort Joffre

Dragele mele, la cererea expresa a cititorilor acestui blog, voi incepe expunerea retetelor de Anul Nou cu reteta acestui tort super gustoooos!

Iata ce am folosit:

pentru blat si crema:
6 oua, 200g zahar tos, 100g cacao, 200g unt, 4 linguri pesmet fin (sau 2 linguri faina+2 linguri pesmet fin), 100g zahar pudra, 2 linguri dulceata din coji de portocala, 1 mana nuci prajite si tocate grosier, coniac, rom sau wisky, dupa plac;
pentru glazura: 1 tableta ciocolata neagra (100g) si 100ml frisca lichida

Cum am procedat:

pentru blat si crema

1) am dizolvat la foc mic 200g zahar tos impreuna cu 100g cacao si o cescuta de cafea cu apa, apoi am lasat compozitia la racit;
2) am frecat 200g unt spuma, apoi am adaugat pe rand 6 gelbenusuri, incorporandu-le treptat;
3) am adaugat compozitia racita de zahar cu cacao, incorporandu-o pana la omogenizare;
4) am impartit compozitia rezultata in doua parti: o parte am pastrat-o ca umplutura si am introdus in ea 2 linguri de dulceata din coji de portocale, o mana de nuci rumenite si macinate grosier si 3 linguri de coniac, iar cealalta jumatate am folosit-o pentru prepararea blatului, astfel:
5) am batut albusurile spuma tare cu 100g zahar pudra si am incorporat-o in jumatate din crema precedenta, impreuna cu 4 linguri pesmet fin (sau 2 linguri faina si 2 linguri pesmet fin); compozitia rezultata am turnat-o in forma tapetata si am introdus-o in cuptorul preincalzit.
Dupa ce s-a copt, am scos blatul si l-am lasat sa se raceasca.

Asa cum ati observat, tortul are o forma patrata. Pentru ca nu am avut o forma de tort pe masura (adica 22x22cm), am copt blatul intr-o tava si l-am taiat ulterior, mai intai in doua pe orizontala, apoi am format doua felii de 22x22cm si din ce a ramas am mai format inca o felie compusa din doua bucati, asa ca tortul rezultat va avea trei felii de blat si doua de crema.

Pentru insiroparea blaturilor am pregatit un sirop din zahar ars in care am mai adaugat 2 linguri de coniac. Puteti folosi rom sau wisky, dupa plac.

Siropul l-am pregatit astfel: am pus 4 linguri de zahar intr-un ibricel pe foc si am amestecat continuu pana tot zaharul s-a topit si a prins o culoare crem spre maronie. Am adaugat apoi o cescuta cu apa (mare grija!!!! caci zaharul se caramelizeaza, se produc bule si va puteti accidenta!!!), apoi am pus din nou la foc si am lasat pana s-a topit zaharul si s-a format siropul. Nu cunosc un alt mod mai simplu de a face acest sirop, daca stie cineva, as fi bucuroasa sa aflu, pentru ca procedeul meu mi se pare destul de dificil.

Asamblare:
am taiat blatul asa cum deja v-am explicat; am asezat pe platou o felie pe care am insiropat-o usor, apoi un strat de crema, a doua felie (cea compusa din doua jumatati), iarasi am insiropat usor si am asezat inca un rand de crema si apoi capacul pe care l-am insiropat usor; din restul de crema, foarte putina ramasa, am uns tortul atat pe capac cat si pe laterale pentru a-i da o forma cat mai uniforma :) (suna ca dracu, dar sper ca se intelege!) si l-am introdus in frigi pentru cateva ore.

Intre timp am procedat la pregatirea glazurii, astfel:am topit la bain-marie ciocolata maruntita in frisca lichida pana s-a disolvat complet, apoi am lasat-o sa se racoreasca; dupa ce s-a racorit si a devenit doar calduta, am turnat glazura peste blat si am nivelat usor cu cutitul;

*) daca doriti o glazura impecabila, trebuie sa aveti rabdare sa o turnati usor din centru spre margini si sa o lasati sa se deplaseze singura si sa acopere intreaga suprafata si sa nu introduceti tortul imediat la frigi, ci numai dupa ce s-a intarit deja glazura;
.... ei, dar cum eu stau cam prost cu rabdarea, plus ca am preparat doua torturi si alte minunatii pentru aceasta masa, nu m-am conformat procedurilor standard :):)

Pentru decorarea laterala a tortului am folosit niste prajiturele in forma de steluta, din comert, care mi-au placut foarte mult si ca aspect si ca gust...

Pentru decorarea frontala, va rog sa nu radeti, ideea a fost deosebita dar aplicarea ei lasa mult de dorit... mainile mele parca nu mai vroiau sa asculte si a iesit ce a iesit :(.

Insa nimeni nu m-a criticat, pentru ca gustul tortului a fost DIVIN!!!!
O felie pentru voi:

08 ianuarie 2010

Sunshine award - primul premiu din 2010


Primul premiu din 2010!!!!
Nina si Daniela mi-au facut placuta surpriza daruindu-mi acest premiu deosebit!
Va multumesc mult pentru apreciere, dragele mele, va pup si va urez inca o data La Multi Ani, cat mai multi vizitatori si cat mai multe premii in anul 2010!!!
Iar celor care-mi viziteaza blogul, le recomand calduros sa viziteze blogurile acestor doamne, caci nu vor regreta!
Veti gasi acolo retete delicioase, secrete dezvaluite si o prezentare de exceptie!

Iar acum voi darui la randu-mi acest premiu urmatoarelor doamne, ale caror bloguri imi servesc deseori drept sursa de inspiratie si pe care le asigur de toata admiratia mea:


Pe cele numite le rog sa-si ridice premiul, iar pe vizitatorii mei (in special pe cei care nu le cunosc inca) ii invit sa le faca o vizita si ii asigur ca vor deveni dependenti de retetele lor!

07 ianuarie 2010

Topul celor mai vizualizate retete in 2009

Pentru ca e vremea bilanturilor, m-am gandit sa va fac cunoscut si voua topul celor mai vizualizate retete in anul 2009, postate in acest blog. Iata care sunt cele 10 retete campioane:

1) Aperitiv Gandacei din rosii umplute cu crema de branza - campioana absoluta la o distanta de 2000 de vizionari fata de urmatoarea
2) Platou Mix "hors d'oeuvre"
3) Mic dejun cu iz de Craciun
4) Brotacei din rosii umplute cu salata de vinete
5) Aperitiv Stelutele spiridusilor
6) Tarta Garfield
7) Christmas Jelly cake
8) Stelute sarbatoresti pentru Craciun
9) Piept de curcan in aspic
10) Aricei din aluat de paine

Am incercat sa intuiesc care dintre atributele acestor retete au fost atat de mult apreciate de voi, dragii mei vizitatori, si cred ca am gasit: este spectacolul!!!!

Pentru ca in toate aceste retete, pe langa ingredientele uzuale, am pus si un pic de miracol, de vraja, incercand sa va smulg un zambet si sa va transmit o stare de bine.

Va multumesc pentru ca v-ati lasat "vrajiti" de retetele mele in anul 2009 si va invit ca si in anul 2010 sa intrati din cand in cand in lumea "danei2dor" ca sa traiti cateva Clipe dulci si parfumate!!!

06 ianuarie 2010

Leapsa "10 rezolutii pentru 2010"


Am primit de la frumoasa si talentata Laura Adamache aceasta leapsa care "te pune putin pe ganduri" :), adica te face sa reflectezi asupra vietii la trecerea dintre ani.

Leapsa consta in a emite primele si cele mai importante 10 rezolutii (proiecte, dorinte) pentru anul care abia a inceput.

Pentru mine cele 10 rezolutii sunt:

1) Sa-mi schimb stilul de viata, vorba Ninei, adica sa adopt o alimentatie mai sanatoasa pentru mine si sotul meu.
2) Sa-mi managerizez mai bine timpul, adica sa eficientizez munca in beneficiul timpului liber de care sa profit mai mult.
3) Sa fac mai multa miscare.
4) Sa-mi fac mai mult timp pentru prieteni, pentru ca anul trecut am constatat de foarte multe ori cat de bine e sa ai prieteni adevarati.
5) Sa spun mai des "te iubesc" celor dragi, sa fiu mai calda si mai prietenoasa.
6) Sa devin bunica, chiar dar asta nu depinde de mine :)
7) Sa plec in vacanta intr-o croaziera, inca nu m-am hotarat unde.
8) Sa fac o calatorie pentru shoping la Paris.
9) Sa fiu mai generoasa cu cei nevoiasi.
10) Sa ajung sa-mi pastrez calmul in orice situatie, acceptandu-i pe cei din jur asa cum sunt.

Pentru ca Laura a plasat deja Leapsa celor mai multe dintre voi, dragele mele culinarese, va rog sa poftiti sa o preluati toate care nu ati primit-o inca.

04 ianuarie 2010

Meniul meu de Anul Nou 2010

Asa cum v-am promis, va voi prezenta preparatele care au stat pe masa noastra in noaptea dintre ani. Cateva, foarte putine, au scapat nepozate, dar va promit ca le voi repeta in scurt timp si le voi posta pentru voi.

Sa incepem cu Aperitivele festive:

1) Piftiute inchegate in forme de briose



2) Pachetele cu somon afumat si crema de branzeturi si icre de Manciuria pe felii de castravete


3) Prosciuto si pepene galben

4) Salata de macrou afumat si Salata norvegiana (cu peste marinat) pe frunze de andive

5) Salata de icre de crap cu macrou afumat si icre de Manciuria

6) Oua umplute si crema de branza pe frunze de andive


Apoi friptura, Rulada din piept de curcan cu sos de ciupercute si Ciuperci umplute (pe care nu am apucat sa le pozez)

Si apoi deserturile:

Tort Bûche de Noël

Tort Joffre


Profiterol si Caffe frape - la care nu am apucat sa fac poze, dar sigur le voi repeta curand.
Voi reveni in scurt timp si cu retetele pentru fiecare dintre preparatele prezentate.
Va pup si va doresc tuturor un an minunat!!!
Blog Widget by LinkWithin

TARTE DULCI

DESERTURI LA PAHAR

DESERTURI FEL DE FEL

SALATE SI SOSURI

GUSTARI DELICIOASE

BOMBOANE, CIOCOLATERIE

www.flickr.com
This is a Flickr badge showing public photos and videos from Clipe dulci si parfumate. Make your own badge here.

TORTURI

ALUATURI DULCI

CHECURI, MUFFINS, CUPCAKES

PATISERIE DULCE

Google translate

VA INVIT IN CASA NOUA!

Aparitii TV

INGHETATE, PARFAIT, SORBETURI

PREPARATE DIN PASTE

Food Sites Catalog

Vizitatori

Persoane interesate

Ma puteti gasi si aici:

Toate retetele sunt pe Petitchef

Bloguri delicioase